250 specialişti în asistenţă socială din Republicii Moldova vor beneficia de cursuri de perfecţionare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

250 specialişti în asistenţă socială din Republicii Moldova vor beneficia de cursuri de perfecţionare

[2019-02-08]
de Iulian Dumitraşcu

Proiectul „Consolidarea capacităţilor specialiştilor din domeniul Protecţiei copilului din Republica Moldova” implementat de CCF Moldova şi Misiunea Socială „Diaconia” în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova cu structura din subdiviziune ANAS, finanţat de #CaritasViena, a fost implementat de la 1 februarie în Republica Moldova.
Scopul acestui proiect este consolidarea abilităţilor profesionale a aproximativ 250 de specialişti din sistemul de asistenţă socială, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Misiunii Sociale Diaconia a Mitropoliei Basarabiei.
Beneficiarii acestor cursuri de perfecţionare vor fi asistenţi sociali, manageri de servicii sociale, specialişti din cadrul STAS (Strucutură Teritorială de Asistenţă Socială) şi asistenţi parentali profesionişti/părinţi educatori din 6 raioane ale Republicii Moldova (Străşeni, Nisporeni, Căuşeni, Râşcani, Glodeni, Drochia).
Igor Belei, director executiv al IRMS „ Diaconia”, a subliniat că „acest proiect este un nou început pentru Diaconia şi pune bazele unei colaborări promiţătoare cu una din cele mai importante organizaţii cu înaltă expertiză în instituţionalizare, CCF Moldova”.
„În cadrul acestui proiect, Diaconia va împărtăşi experienţa acumulată în mobilizare comunitara asistenţilor sociali din raioanele partenere”.
Toate eforturile vor fi canalizate spre îmbunătăţirea calităţii serviciilor destinate familiilor social-vulnerabile. Activităţile propuse în proiect se vor desfăşura în perioada ianuarie 2019 – decembrie 2020.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1063, Ultimul acces: 2026-10-09 12:35:38